Vlad Oprea

Un călător ce nu a uitat de „acasă”

Sunt un călător pasionat și știu că fiecare călătorie este o experiență personală. Eu, spre exemplu, port cu mine peste tot un jurnal digital, care îmi permite să desenez și să notez idei pe care mi-ar plăcea să le implementez în Sinaia.

Autorul Radu Cosma face ocolul pământului în 300 de file, scriindu-și lumea celor 40 de țări cu compoziții de orașe, locuri și imagini peste care suprapune crâmpeie de istorie și amintiri, alocându-le cu grijă câte un ambasador cultural. La noi acasă, în România, autorul îl numește ca reprezentant al conștiinței naționale și internaționale pe marele compozitor și violonist George Enescu; tot aici evocă Sinaia, orașul care îi dă energie și sens spre înainte, accentuând modul unic în care orașul nostru îmbogățește patrimoniul universal prin istorie, regalitate sau evenimente.

Felicit acest proiect editorial. Sinaia are întotdeauna nevoie de oameni care să o iubească și să o scrie.

 

 

Vlad Oprea – primar al orașului Sinaia