Despre carte
Un gen vechi și dificil
Cărțile de călătorie își au locul lor în biblioteca noastră. Un gen cu tradiții vechi, ce a apărut poate chiar înainte de a se inventa literatura, așa cum o înțelegem acum. De exemplu, Herodot și-a bazat Historiile pe călătoriile făcute în Egipt, Grecia, Asia Mică. Cu începuturi în antichitate, avem deja în Evul Mediu însemnări ale unor expediții memorabile, precum traversarea Atlanticului de Nord în corăbii de piele de către călugării irlandezi ai Sfântului Brendan, din secolul VI, poate primii europeni care au ajuns în Lumea Nouă. Sau fascinanta relatare a soliei de la Moscova la Pekin (actualul Beijing) încredințată de țar spătarului moldovean Nicolae Milescu, primul european care a văzut Lacul Baikal și a trecut Amurul. Sau nu mai puțin neprețuitele însemnări de călătorie în Moldova și Valahia ale lui Paul de Alep. Astfel de relatări au valoare documentară, istorică și nu neapărat reprezintă o delectare de lectură, de aceea le tratăm cu respect, dar le păstrăm de obicei pe rafturile cele mai de sus ale bibliotecii.
Mijloacele de a călători au progresat rapid, făcând lumea tot mai mică. Călătorii-scriitori s-au înmulțit, având cu toții dorința de a-și împărtăși impresiile cititorilor rămași acasă, însetați să afle despre țări exotice, modul de viață și culturile unor populații ignorate de civilizația occidentală, descrierea unor peisaje spectaculoase. Dar, o dată cu inflația de literatură de călătorie au ieșit la iveală și limite și capcane ale genului. Se întâmplă ca, după ce s-au întors de pe îndepărtatele melaguri, autorii au împărtășit experiențele trăite, chiar și atunci când talentul nu-i ajuta prea mult. Am fost aproape 12 ani redactor-șef al revistei ”National Geographic România” și vremelnic al revistei ”Traveler National Geographic”. Ca urmare, am îndurat uneori articole sau cărți de călătorie în care autorii nu au reușit să-mi transmită mai mult decât o înșiruire de cărți poștale ilustrate, agrementate cu amintiri culinare. Dar nimic din personalitatrea, parfumul și muzica fără sunet a locurilor.
Am citit și răscitit cu plăcere cărțile în care autorii și-au luat ca tovarăș de călătorie umorul. În Ageamii în străinătate sau Sub Cerul Liber de Mark Twain zâmbetul nu te părăsește nicio clipă. Tot umorul, dar și un cățel simpatic, ne poartă prin uriașa țară alături de John Steinbeck în Eu și Charley descoperim America. Cu umor spumos și un cățel năzdrăvan plutim în lungul Tamisei alături de cei Trei într-o barcă, fără a mai pomeni și câinele, de Jerome K Jerome.
Cu astfel de diversiuni autorul-călător devine personaj pe scena geografică, iar lectura desosebit de plăcută și instructivă. Există însă și abordarea cu sufletul, gravă, profundă. Așa mi se pare a fi Cartea Pergrinărilor sau Escapada în Sud a lui Konstantin Paustovski, o declarație de dragoste pentru nemărginirea stepelor, munților și pădurilor rusești, care te face să dorești să ajungi acolo, să adulmeci parfumul Abhaziei, a portului Batumi și briza sărat-amăruie a Kara-Bugazului.
Cum să trăim mai multe vieți
M-am gândit că prietenul Radu Cosma a riscat încredințându-mi mie prefața, un cititor cârcotaș și prea puțin umblat prin lume. Fac parte din generația căreia Revoluția din 1989 i-a împărțit viața în două. Prima, cu durata de vreo 40 de ani, a fost una fără pașaport. Asta din cauză că exista undeva un dosar care știa despre mine mai multe decât știam eu. În a doua parte – numai Dumnezeu știe cât va fi de lungă – am reușit să văd câte ceva, dar am realizat curând că, deși spațiul s-a deschis larg pentru mine, timpul s-a scurtat. După cum mi s-ar apleca dacă acum m-aș lăcomi să îngurgitez toate bunătățile pe care raționalizarea comunistă mi le-a refuzat cândva, tot așa m-am gândit că prea multă hoinăreală strică și mi-am impus o relativă abstinență la călătorit. Las’ că avem treabă și acasă. Peșterile mele sunt aici, lumea largă poate să mai aștepte.
Dar iată, Radu a găsit o cale mai bună. El nu a încetat să-și facă meseria de geolog, și în acest timp a văzut țări pe cinci continente. Multe țări. Iar acum ne împărtășește impresiile de călătorie. Și care se citesc cu plăcere, și aproape pe nerăsuflate. Căci țările lui Radu sunt surprinse și cu competența și agerimea cercetătorului, și cu umor, și cu gravitate, și cu poezia unui pasionat de cultura. Doar cățelul îi lipsește, dar nici nu mai era nevoie, căci e limpede: Radu are vocație de călător.
Călătorii în trei și mai multe dimensiuni
În tărâmurile lui Radu, pe lângă paralele și meridiane, există o axă a timpului. Locurile au un prezent, cu peisaj și oameni, dar au și trecut. Această abordare dă cărții lui Radu o consistență aparte. Vizionezi geografie, dar înveți istorie, arta, arhitectura, muzica si multe altele…. Informații inedite despre trecutul locurilor vizitate dau unei simple peregrinări valoare de document.
Dar cea mai consistentă inovație a scriitorului de călătorii Radu Cosma este ideea de a ne aduce în prim-plan acel ambasador al culturii țării respective pe care el îl consideră reprezentativ și universal. Și care exprimă esența unui loc de pe harta lumii, a unui popor, a unei culturi. Uneori o face atât de bine, încât certificatul de valoare a fost dat chiar de comitetul Nobel. Și astfel, un jurnal al călătoriilor devine o enciclopedie. Îmi caut deseori informații pe Wikipedia, dar mărturisesc că încă îmi face o mare plăcere să deschid Enciclopedia Larousse, în partea a doua, dincolo de acele pagini roz cu dictonuri latinești, ce separă bazarul lucrurilor materiale de mozaicul de granițe geografice și înfăptuirile spiritului. Acolo, explicațiile concise se amestecă și cu hărți de țări, uneori doar cât un timbru, și portretele unor mari oameni, ce nu trebuie niciodată uitați. Cartea lui Radu îmi lasă un sentiment de Larousse.
Și încă o dimensiune, România
Oriunde am merge, purtăm după noi un ”acasă”. Un punct referențial pe pe harta globului, dar și al propriei experiențe și culturi. Sunt puțini românii care, călătorind, nu fac și un recurs la țara lor de origine.
În lunga perioadă de izolare și de cenzură comunistă ziaristul Ioan Grigorescu a reușit, cu peste 50 de ani în urmă, să prindă o fereastră vremelnic deschisă spre lume și să ofere publicului un Zig-Zag pe Mapamond. Un demers singular în epocă, căci partidul a înțeles curând că astfel de cărți pot trezi un apetit de călătorie, complet nedorit de regimul de atunci. Cartea de față reînoadă firul întrerupt, un ocol al pamantului in 300 de file plin de învățăminte și o nesperat de reusita invitație la deschidere de orizonturi.
Cristian Lascu